Reprezentari

Reprezentări

DEFINIȚIE: procese cognitiv-senzoriale de semnalizare, în forma unor imagini unitare, dar schematice, a însușirilor concrete și caracteristice ale obiectelor și fenomenelor, în absența acțiunii directe a acestora asupra analizatorilor (imagine secundară).

FACTORII REPREZENTĂRILOR

  • Calitatea reprezentărilor depinde de:
    1. calitatea percepțiilor corespunzătoare și frecvența contactului direct cu obiectele;
    2. limbaj - care:
       a. evocă reprezentarea formată;
       b. dirijează construirea unei imagini noi mai bogate sau mai schematice, mai fidelă sau mai îndepărtată obiectului;
       c. asigură organizarea unei serii de imagini;
       d. instrument de transformare a imaginii;
       e. integrează  produsele reprezentării în gândire și imaginație.
    3. memorie - conservă informația percepută și o pune la dispoziția reprezentării;
    4. nivelul inteligenței și operativitatea gândirii (de exemplu, pentru schemele figurative tehnice, în geometrie);
    5. gândire - procesarea informațiilor implică analize și sinteze senzoriale, selecții, schematizări, accentuări, estompări, condensări, simplificări, eliminări, generalizări și regrupări ce se apropie de gândire.

ÎNSUȘIRILE REPREZENTĂRII

  • 1. Este o imagine panoramică: reconstituie în plan mintal și redă integral și simultan informațiile despre obiect.
  • 2. Este o imagine figurativă: simbolizează însușiri concrete intuitive de formă, mărime, culoare, dar nu cuprinde detalii.
  • 3. Reflectă trecutul ca trecut: realizăm că obiectul nu este prezent.
  • 4. Au caracter general: culorile se reduc la cele fundamentale, prezentare schematică, folosirea de simboluri.

CLASIFICĂRI

  • 1. După analizatorul dominant: 
       a.  Vizuale: fără detalii cromatice, detașate de fond, majoritatea bidimensionale;
       b. Auditive: reproduc zgomote, sunete muzicale și verbale, structuri melodice și verbale. Redau ritmuri, intensități, particularități fonetice.
       c. Chinestezice: imagini mentale ale propriilor mișcări (se produc micro-mișcări în mușchii corespunzători).
  • 2. După gradul de generalitate: 
       a.  Individuale: cele ale obiectelor, ființelor, fenomenelor reale, care au o anumită semnificație pentru persoană;
       b. Generale: cuprind însușirile comune și caracteristice pentru o clasă de obiecte; orice nou exemplar este recunoscut.
  • 3. După nivelul operativității: 
       a. Reproductive: evocă obiecte, fenomene percepute anterior (simple - obiecte în nemișcare; complexe - cinetice și de transformare);
       b. Anticipative: mișcări sau transformări care nu au fost niciodată percepute. Sunt rezultatul procesului constructiv la care participă gândirea și imaginația. Apariția lor poate fi ajutată de folosirea unor modele.

ROLUL REPREZENTĂRILOR ÎN ACTIVITATEA MENTALĂ

  • a. Readucerea în minte a imaginilor obiectelor care nu mai sunt percepute (simboluri figurative). 
  • b. Sprijin în construirea sensului cuvintelor noi (de exemplu, imaginile din dicționare).  
  • c. Pregătesc și ușurează generalizările în gândire.
  • d. Sunt puncte de plecare și suport intuitiv pentru raționamente  în rezolvarea de probleme (tehnică, geometrie). 
  • e. Verificarea logică a generalizărilor realizate prin gândire. 
  • f. Sunt componente importante ale procesului de imaginație reproductivă și creatoare (în combinarea și recombinarea imaginilor din experiența anterioară).
  • g. Contribuie la reglarea mișcărilor și acțiunilor omului. 
Exerciții
  • 1. Andrei privește un peisaj și, ulterior, îl desenează fără a-l mai avea în fața ochilor. Procesul psihic cognitiv pus în acțiune este:
    a. percepția
    b. senzația
    c. reprezentarea
    d. interiorizarea
  • 2. Imaginile rezultate din reprezentare sunt:
    a. reproduceri fidele ale percepțiilor
    b. unitare și schematice
    c. primare și schematice
    d. unitare și bogate în conținut
  • 3. Atunci când timpul scurs între momentul în care întâlnim o persoană și momentul în care ne reprezentăm acea persoană crește, în mod normal, calitatea reprezentării:
    a. se îmbunătățește
    b. se deteriorează
    c. rămâne nemodificată, deoarece nu este influențată de trecerea timpului
    d. devine un aspect lipsit de importanță pentru subiect
  • 4. Capacitatea reprezentării de a reda obiectul anterior perceput în ansamblul său reflectă însușirea reprezentărilor numită:
    a. unitară
    b. figurativă
    c. verificabilă
    d. panoramică
  • 5. Faptul că reprezentarea, ca imagine mintală secundară, cuprinde în ansamblul ei însușiri concrete și caracteristice, dar schematice ale obiectelor și fenomenelor, evidențiază caracteristica acesteia de a fi:
    a. obiectuală
    b. imagine primară
    c. săracă în conținut
    d. bogată în conținut